Indemanari

De la Wiki The-West RO
Jump to navigation

Îndemânări

În meniul "Îndemânare" ai posibilitatea să-ti îmbunătăţeşti caracterul prin creşterea atributelor şi a îndemânărilor. Valorile din colţul din stânga jos al atributelor şi îndemânărilor îţi arată cât de priceput eşti.

Indemanari

La fiecare avansare în nivel primeşti un punct de atribut şi trei puncte de îndemânare. Atributele şi îndemânările pot fi îmbunătăţite şi prin obiecte sau misiuni îndeplinite.






Cerculet.pngCercul îţi arată câte puncte de atribute mai poţi împărţi. Dreptunghiul îţi arată câte puncte de îndemânare mai ai.


Împarţirea punctelor de atribute şi îndemânare

Pentru a putea împărţi punctele de atribute şi de îndemânare trebuie să apeşi pe atributul/îndemânarea pe care doreşti să o ridici. Valoarea creşte imediat cu un punct şi punctele rămase scad cu unul. Dacă apeşi de mai multe ori se va mări cu mai multe puncte. Dacă ai împărţit punctele corect, poţi confirma lucrul acesta. Dacă ai greşit cu ceva poţi apăsa pe întrerupere. Atenţie, după ce ai confirmat distribuţia punctelor nu mai poţi reveni asupra distribuţiei lor.


Verde.pngDacă un atribut sau o aptitudine a fost mărită printr-un obiect, valoarea va fi marcată cu verde.


Atribute

Prin atribute îţi poţi stabili abilităţile. Poţi hotărî dacă doreşti să fii un bătăuş musculos sau un trişor carismatic. Există patru atribute: putere,mobilitate, dexteritate şi carismă. Dacă îţi îmbunătăţeşti un atribut ţi se îmbunătăţesc automat şi cele cinci îndemânări. Acestea au aceeaşi culoare. Un atribut este reprezentat întotdeauna printr-un cerc.


Strength.pngPutere
Puterea îţi arată musculatura şi sănătatea pe care o ai. Acest atribut este avantajos dacă trebuie să lucrezi din greu şi să stai ore întregi în vânt şi ploaie. Puterea şi aptitudinile corespunzătoare sunt marcate cu roşu.

Fișier:Flexibility.pngMobilitate
Mobilitatea îţi arată cât de bine îţi stăpâneşti corpul. Dacă îţi îmbunătăţeşti mobilitatea, ţi se îmbunătăţesc echilibrul şi reflexele. Mobilitatea şi aptitudinile corespunzătoare sunt marcate cu verde.

Dexterity.pngDexteritate
Dexteritatea îţi arată cât eşti de îndemânatic. Aceasta te va avantaja de exemplu la munci unde trebuie să ai o precizie mare. Dexteritatea şi aptitudinile corespunzătoare sunt marcate cu albastru.

Charisma.pngCarismă
Carisma reprezintă personalitatea pe care o ai şi felul în care arăţi. Cu o carismă mare ai o putere mai mare de convingere în faţa celorlalţi. Carisma şi aptitudinile corespunzătoare sunt marcate cu galben.


Îndemânări

Există 20 de îndemânări diferite. Fiecare îndemânare este influenţată de un atribut anume. Dacă ridici atributul se ridică automat şi cele cinci îndemânări corespunzătoare, care au aceeaşi culoare.

Pentru a aborda munci mai dificile ai nevoie de nivele mai mari la îndemânari.


Îndemânarile de putere

Build.pngConstrucţia este importantă, pentru a putea face clădiri noi. Extinderea oraşului va fi mai uşoară dacă eşti mai îndemânatic în construcţie.

Punch.pngVigoarea este puterea efectivă a caracterului tău şi este importantă în cazul în care trebuie să faci o muncă grea. Vigoarea ridică în duel daunele produse de tine cu o armă albă.

Tough.pngPrintr-o rezistenţă ridicată îţi va fi mai uşor să lucrezi pe vreme urâtă. În duel rezistenţa va scădea daunele provocate de armele albe.

Endurance.pngPerseverenţa îţi arată condiţia fizică şi te ajută la muncile extenuante.

Health.pngPunctele de viaţă reprezintă viaţa ta. Dacă îţi ridici îndemânarea punctelor de viaţă primeşti 10 puncte în plus la maximul de viaţă posibi


Îndemânări de mobilitate

Ride.pngCălăria îţi arată cât de bine te descurci pe cal. De asemenea, această îndemânare influenţează viteza de deplasare pe hartă.

Reflex.pngReflexul arată cât de repede poţi reacţiona. În duel, reflexul va diminua daunele pe care le poţi avea prin arme.

Dodge.pngÎn dueluri este foarte important să ştii să te fereşti. Şansa să fii nimerit într-un duel scade dacă ai o valoare mai ridicată la ferire.

Hide.pngAscunderea este îndemânarea care te va ajuta să scapi de animalele sau oamenii care te urmăresc.

Swim.pngÎnotul te ajută dacă ai căzut într-un râu sau un lac.